Subiecte titularizare Educatie sociala 2026: Modele de teste REZOLVATE

Vezi sugestiile de rezolvari mai jos. ⬇⬇⬇⬇⬇⬇⬇⬇ 

(Programa scolara: Educatie sociala, OMEN nr. 3.393/2017)   

Realizati un demers didactic pentru formarea competentei 3.1 din secventa data prin intermediul studiului de caz, ca metoda didactica moderna, prin valorificarea urmatoarelor repere: 
– explicarea metodei didactice date; 
– enumerarea a patru etape ale invatarii bazate pe studiul de caz; 
– justificarea faptului ca invatarea bazata pe studiul de caz este o metoda didactica activa; 
– prezentarea, in aproximativ o pagina, a continutului stiintific care vizeaza dezvoltarea competentei specifice date; 
– mentionarea unei activitati de invatare adecvate pentru formarea competentei specifice date, precizand totodata resursele (de timp, de loc, forme de organizare a activitatii didactice, mijloace de invatamant) utilizate; 
– exemplificarea modului de formare a competentei specifice date, utilizand metoda studiului de caz, prin activitatea de invatare mentionata.   
 

SUBIECTUL I  (30 de puncte)
 
1.
A. Constitutia reprezinta legea fundamentala a unui stat prin care se stabilesc regulile ce stau la baza functionarii unui stat. Valorile si principiile constitutionale sunt cele care definesc regimul politic al statului. Patru valori si principii constitutionale ale actualei Constitutii romanesti sunt:
– Principiul separatiei puterilor in stat;
– Principiul pluralismului;
– Egalitatea in fata legii;
– Libertatea.  

B. Principiul separatiei puterilor in stat este cel ce garanteaza existenta unui regim democratic intr-un stat. Nerespectarea acestui principiu, precum si lipsa sa din prevederile oricarei constitutii are loc doar in cazul regimurilor totalitare si, in unele cazuri, in regimurile autoritare. 
Acest principiu presupune impartirea puterii de stat intre mai multe institutii, nu concentrarea acesteia in favoarea partidului unic sau al conducatorului statului, asa cum se intampla in regimurile totalitare.  
Acest principiu presupune existenta a trei puteri in stat: legislativa, executiva si judecatoresca. 
Puterea legislativa apartine Parlamentului, alcatuit din cele doua camere: Camera Deputatilor si Senat.
Aceasta putere are ca principale prerogative redactarea, dezbaterea si adoptarea legilor. Elementul final al adoptarii unei legi ii apartine insa presedintelui statului, acesta trebuind sa o ratifice, pentru ca mai apoi sa fie publicata in Monitorul Oficial.  
Puterea executiva, reprezentata de Guvern, are rolul de a veghea la punerea in executare a legilor, adica la aplicarea legislatiei in vigoare. 
Guvernul este condus de catre Primul-Ministru, numit in functie de presedintele tarii, la propunerea partidului majoritar. In alcatuirea Guvernului intra ministerele, a caror activitate este impartita pe domenii (educatie, sanatate, agricultura etc.).  
Cea de a treia putere in stat este puterea judecatoreasca, a carei principala atributie o reprezinta sanctionarea incalcarii prevederilor legale in vigoare. 
Cele trei puteri, descrise pe larg mai sus, isi desfasoara activitatea independent una fata de alta, fara interventii sau influente din partea unor terte persoane sau institutii, chiar daca vorbim despre presedinte, politicieni ori functionari de stat cu rang inalt.  
Tocmai prin aceasta transmitere a functiilor catre parlament, guvern si administratie, precum si catre judecatori independenti, puterea statala este tinuta in echilibru, prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), cetatenii fiind astfel aparati de potentialele interventii despotice ale statului.  

C. Pornind de la asemanarile si deosebirile dintre regimul politic democratic si cel totalitar, putem evidentia cu usurinta prima deosebire dintre o constitutie democratica si una totalitara. Astfel, din moment ce intr-un regim totalitar puterea de stat este destinata partidului unic sau, dupa caz, conducatorului tarii, este
evident faptul ca principiul separatiei puterilor in stat nu va fi mentionat in constitutia unui astfel de stat.
La polul opus, o constitutie democratica va avea acest principiu la baza functionarii statului.  
O a doua posibila diferenta o reprezinta garantarea dreptului la proprietate (precum si alte drepturi social-economice), ce in majoritatea statelor totalitare nu este respectat, deci nu apare consemnat in constitutie, pe cand intr-o constitutie democratica il regasim.
Din categoria drepturilor social-politice, libertatea de exprimare si libertatea cultelor vor fi cele care lipsesc cel mai des din prevederile unei constitutii pe baza careia functioneaza un stat totalitar. La polul opus, o constitutie apartinand unui regim democrat va avea in centrul prevederilor sale cetateanul si garantarea drepturilor si libertatilor acestuia de catre constitutie.  

2. Adoptarea in 1948 a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului a fost momentul in care drepturile de baza ale tuturor fiintelor umane din lume, in care se includeau si copiii, erau stabilite pentru prima oara intr-un document oficial al Natiunilor Unite. Curand dupa, insa, au aparut curente de opinie conform
carora copiii au nevoie de protectie speciala. Astfel, in 1950 apare primul proiect al drepturilor copilului ce a fost discutat timp de mai multi ani de catre reprezentantii statelor membre in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Abia pe 20 noiembrie 1959, Natiunile Unite au adoptat Declaratia Drepturilor Copilului. Aceasta nu avea caracter obligatoriu, ci era o recomandare pentru politicile viitoare ale statelor. Anul 1979 a fost sarbatorit in intreaga lume ca Anul Copilului. Efectul imediat a fost reluarea discutiilor asupra elaborarii mai in detaliu a drepturilor copilului, dar mai ales necesitatea ca aceste drepturi sa devina obligatorii din punct de vedere juridic pentru toate statele. Abia la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat in unanimitate Conventia privind drepturile copilului,
numita si Acordul privind drepturile copilului. Pana in prezent, Conventia a fost adoptata de 196 de tari membre ale Natiunilor Unite. Romania a fost printre primele state care a semnat si a ratificat Conventia inca din 1990, obligandu-se astfel sa aplice integral si corespunzator standardele juridice in domeniul promovarii si protectiei drepturilor copilului.  
Odata cu revenirea Romaniei, in anul 1989, la un regim politic democrat, garantarea de catre stat a drepturilor fundamentale ale omului a devenit o cetitudine. Din anul 1990, odata cu ratificarea de catre statul nostru si a Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, garantarea si respectarea drepturilor unor categorii speciale de copii, cum sunt cei aflati in situatii de risc sau a copiilor cu cerinte educative speciale, este un fapt firesc.  
Conceptul de copil in situatie de risc se refera la acel copil ale carui drepturi la crestere, dezvoltare, educatie si sanatate pot fi incalcate din cauza unor anumite circumstante si conditii de ordin social, economic, psihoemotional sau de sanatate, ori a dovezilor ca parintii sau reprezentantii legali ai copilului sunt susceptibili de indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor privind cresterea si educatia copilului.  
Din punct de vedere legislativ, sunt considerati copii aflati in situatii de risc acei copii supusi violentei, neglijarii, lipsei de supraveghere si ingrijire precum si copiii care practica vagabondajul, cersitul, prostitutia. Tot din aceeasi categorie fac parte orfanii, copiii abandonati ori acei copii ce au un parinte caruia i s-a instituit o masura de ocrotire judiciara (ocrotire provizorie, curatela sau tutela). In asemenea cazuri, statul protejeaza copilul asigurand si promovand cu prioritate interesul superior al copilului. Astfel, statul are obligatia de a asigura familiei asistenta necesara pentru educarea si cresterea copiilor, acordand asistenta individualizata fiecarui copil. Nu in ultimul rand, trebuie sa se tina cont de prioritatea privind cresterea si educarea copilului in familie, tinand cont de identitatea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie.   
O alta categorie de copii beneficiari ai Conventiei ONU o reprezinta copiii cu cerinte educationale speciale (CES). Acesti copii au necesitati educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educatiei, adaptate particularitatilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficiente sau dizabilitati, ori tulburari sau dificultati de invatare sau de alta natura.   
Din categoriile mai sus enuntate fac parte copii din medii dezavantajate socio-economic, copii cu dizabilitati, cei ce apartin unor minoritati, copii din mediul rural, precum si cei ce sunt refugiati sau provin din zone de conflict. Copiii ce provin sau sunt refugiati din zone de conflict armat reprezinta o categorie ce beneficiaza in prezent in Romania de protectia statului. Este vorba despre copiii ucrainieni, refugiati impreuna cu familiile lor sau singuri in tara noastra, unde statul le asigura un trai decent, respectandu-le dreptul la educatie, sanatate, precum si celelalte drepturi fundamentale.  
In cazul copiilor cu CES, dificultatile sau dizabilitatile acestora nu sunt in Romania un motiv pentru ca acestia sa nu aiba drepturi egale cu ceilalti copii sau, mai rau, sa fie discriminati. Aceasta categorie de copii beneficiaza de asistenta medicala pe masura nevoilor lor si sunt integrati in invatamantul de stat.  
O a treia categorie o reprezinta copiii proveniti din mediul rural carora statul le asigura sanse egale cu a copiilor din mediul urban, continuarea studiilor fiind posibila chiar daca in localitatile de bastina sau in cele invecinate nu exista posibilitatea finalizarii tuturor ciclurilor de studii. Astfel, indiferent daca provine din mediul urban sau rural, in Romania orice copil isi poate finaliza studiile preuniversitare nefacandu-se niciun fel de discriminare din motive legate de statutul socio-economic sau de provenienta culturala.  
Autoritatile statului roman au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea drepturilor copiilor asigurand prevenirea separarii copilului de parintii sai, precum si protectia speciala a copilului lipsit temporar sau definitiv de ingrijirea parintilor sai. In acest sens, conform Legii nr. 272/2004, institutiile si serviciile cu atributii in protectia copilului functioneaza atat la nivel central, cat si la nivel local.  
Pomovarea drepturilor copilului este realizata de catre Ministerul Muncii, Familiei, Proectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. Tot la nivel central, apararea drepturilor si libertatilor copilului, in raport cu autoritatile publice, precum si promovarea acestora se realizeaza si prin institutia Avocatul Poporului si Avocatul Copilului. La nivel local, autoritatile administratiei publice au in egala masura obligatia de a promova si a respecta drepturile copiilor. In mod special, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului reprezinta institutia publica ce functioneaza in subordonarea consiliului judetean sau a consiliilor locale. Aceasta are atributii in coordonarea activitatilor de asistenta sociala si de protectie a familiilor si a drepturilor copilului, asigura aplicarea unitara a prevederilor legislatiei din domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului, monitorizeaza respectarea drepturilor copilului si poate solicita informatii si documente, in conditiile legii, in vederea realizarii atributiilor sale.  
Perioada scursa de la ratificarea Conventiei de catre Romania in anul 1990 a marcat importante evolutii in situatia copiilor din Romania, in mod special in cazul copiilor cu cerinte educative speciale. Totusi, dincolo de masurile adoptate de autoritati cu un impact pozitiv asupra drepturilor copilului, mai sunt fenomene ingrijoratoare datorate crizei economice sau lipsei unei viziuni ce are la baza interesul superior al copilului. 
 

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Rolul autoritatilor, al familiei si al scolii in respectarea dreptului la educatie  

Citatul: Un copil, un invatator, o carte si un stilou sunt suficiente pentru a schimba lumea. reprezinta o afirmatie puternica care subliniaza importanta educatiei in transformarea lumii.
Conceptul de non-discriminare este esential in asigurarea drepturilor copilului si in promovarea unei societati echitabile si incluzive. Non-discriminarea inseamna ca toti copiii, indiferent de sex, rasa, etnie, religie, orientare sexuala, dizabilitati sau statut socio-economic, trebuie sa aiba acces la aceleasi oportunitati si sa fie tratati cu aceeasi demnitate si respect. In plus, este important ca toate politicile si practicile educationale sa se bazeze pe acest principiu de non-discriminare pentru a garanta ca niciun copil nu este exclus sau marginalizat din cauza diferentelor.  
Prioritatea intereselor copilului se refera la faptul ca, in orice decizie care il priveste, interesul superior al copilului trebuie sa primeze. Aceasta inseamna ca toate deciziile referitoare la educatie, sanatate, protectie sau orice alt aspect al vietii copilului trebuie sa fie luate in considerare prin prisma beneficiilor si necesitatilor acestuia, si nu prin prisma intereselor adultilor.   
Dreptul la educatie este un drept fundamental al copilului recunoscut de Conventia ONU privind drepturile copilului. Acest drept include dreptul tuturor copiilor la o educatie gratuita si obligatorie cel putin pana la varsta de sase ani, accesul la o educatie de calitate si la formare profesionala, indiferent de sex, etnie sau alte diferente.   
In ceea ce priveste drepturile copilului, Conventia ONU a identificat trei drepturi principale: dreptul la supravietuire si dezvoltare, dreptul la participare si dreptul la protectie impotriva violentei, abuzului si exploatarii. Dreptul la supravietuire si dezvoltare se refera la dreptul copilului de a avea acces la nutritie adecvata, ingrijire medicala, educatie si conditii de trai sigure si sanatoase. Dreptul la participare se refera la dreptul copilului de a fi ascultat si de a-si exprima opiniile. In ceea ce priveste dreptul la protectie impotriva abuzurilor si exploatarii, respectarea acestui drept protejeaza copiii de situatiile in care, din cauza mediului defavorizat sau a zonelor de conflict armat din care provin, devin tinte usoare a retelelor de exploatare a minorilor prin cersetorie, prostitutie sau exploatare prin munca.  
Dreptul la familie si la identitate sunt drepturi fundamentale ale copilului, recunoscute in Conventia ONU privind drepturile copilului. Aceste drepturi sunt esentiale pentru dezvoltarea psihologica, emotionala si sociala a copiilor si sunt adesea incalcate in contexte de conflicte armate, migratie sau discriminare.   
Un exemplu de incalcare a dreptului la familie si identitate poate fi gasit in situatia copiilor refugiati sau solicitanti de azil. Acesti copii sunt adesea separati de familiile lor din cauza razboaielor, persecutiei sau migratiei fortate si sunt nevoiti sa isi construiasca o noua identitate intr-un mediu strain. In aceste situatii, rolul scolii poate fi crucial in asigurarea protectiei si dezvoltarii copiilor. Scoala poate fi un loc  sigur pentru copii, unde se pot simti inclusi si acceptati si unde pot dezvolta relatii sociale pozitive cu colegii si profesorii. De asemenea, scoala poate oferi sprijin educational si psihologic, cum ar fi consiliere, servicii de sanatate mentala sau cursuri de limba si cultura tarii-gazda, care sa ajute copiii sa se adapteze la noua lor situatie si sa isi reconstruiasca identitatea.
Un alt exemplu poate fi povestea lui Alex care a fost adoptat de la varsta de doi ani de catre o familie iubitoare. Chiar daca nu a fost crescut de parintii biologici, el a avut mereu sprijinul si dragostea parintilor sai adoptivi. Cu toate acestea, Alex a inceput sa se intrebe despre familia sa biologica si despre identitatea sa.  
Parintii sai adoptivi au inteles nevoia sa de a descoperi radacinile sale si l-au ajutat sa isi gaseasca familia biologica. Impreuna cu ei, Alex a calatorit in strainatate pentru a intalni membrii familiei sale biologice. Acesta a fost un moment emotionant pentru el, deoarece a descoperit ca are frati si surori, care ii seamana atat de mult.  
In aceasta situatie, dreptul la familie si la identitate au fost respectate. Alex a avut posibilitatea sa isi cunoasca familia biologica si sa isi dezvolte identitatea. Acest lucru a avut un impact pozitiv asupra dezvoltarii sale emotionale si sociale.   
Un al treilea exemplu care ilustreaza dreptul la familie si dreptul la identitate este situatia copiilor din familiile monoparentale, care pot fi marginalizati si stigmatizati in societate. 
Un copil care creste intr-o familie monoparentala poate fi expus la discriminare si stigmatizare din partea societatii. Acestea pot duce la sentimente de izolare si singuratate, care pot afecta dezvoltarea emotionala si psihologica a copilului. De asemenea, copilul poate fi privat de accesul la resurse si oportunitati care ar putea fi disponibile intr-o familie cu doi parinti. 
De multe ori, scoala joaca un rol suplimentar, daca nu primordial, in constientizarea de catre copii a drepturilor, dar si a responsabilitatilor pe care le au. Pe langa mediul familial in care le sunt respectate drepturile, dar in care au si responsabilitati, scoala este cel de-al doilea loc in care drepturile le sunt respectate, responsabilitatile sunt clar subliniate, dar in egala masura pot constientiza rolul pe care il pot avea mai tarziu in societate, in calitate de cetateni. Astfel, exercitiul civic de a candida la un post in cadrul Consiliului elevilor din scoala, organizarea unei campanii in acest sens, dar si implicarea lor in campanii de constientizare la nivel de scoala sau comunitate a drepturilor si responsabilitatilor copilului sunt la fel de importante in invatarea si asumarea spiritului civic. 
Educatia primita la scoala, pe langa cea din cadrul familiei, este o etapa esentiala si obligatorie in viata unui copil, de aceea s-a militat si se va milita in continuare pentru respectarea dreptului la educatie a tuturor copiilor, indiferent de orientare religioasa, stare socio-economica, rasa, etnie sau gen.   

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 

M. Le Bouffant apreciaza ca asupra formarii educabilului, activitatea didactica poate fi privita din trei perspective: metodica, expresiva si socializanta.
Abordarea expresiva vizeaza dezvoltarea zonelor creative ale elevilor ca element definitoriu in dezvoltarea lor afectiv-atitudinala.
Abordarea socializanta vizeaza activitatile si ideea ca o parte dintre comportamentele noastre sunt determinate de observatia asupra comportamentelor altora. Abordarea metodica are ca obiectiv formarea competentelor prin intermediul continuturilor mentionate in Programa scolara.  
Fiind un cadru didactic constient de influenta pe care o am in modelarea personalitatii elevilor prin facilizarea demersului didactic asupra formarii constiintei identitare si a spiritului civic, activitatea didactica pe care o voi construi subliniaza responsabilitatea pe care o am in formarea profilului absolventului de gimnaziu.  
Secventa din programa scolara e definita de continutul unei etape si obiectivul major asociat acesteia.
Obiectivele lectiei au menirea de a forma si a dezvolta competenta aleasa cu ajutorul continuturilor:
O1: – elevii sa defineasca conceptul mass-media; O2: – sa manifeste interes pentru problemele comunitatii si implicare civica. 
Competentele specifice se formeaza pe parcursul unui an de studiu si sunt deduse din cele generale.
Relatia dintre elementele de continut ales, competenta specifica si obiective este una de interdependenta si interdeterminare, de subordonare a continutului la obiectivul operational, profesorul folosindu-se de continut ca de un mijloc prin care se urmareste formarea competentei.  
Tiparul de proiectare a secventei didactice este ERR, deoarece acesta stabileste etapele actiunii didactice in acord cu obiectivele si continutul, iar prin repetarea parcursului de invatare, elevii il pot relua singuri.
Modul in care se desfasoara secventa didactica este stans legat de abordarea metodica care e in legatura cu abordarea expresiva si cea socializanta.
Demersul analogic se refera la transpunerea, intr-un nou context, a unui fapt cunoscut deja.
Metoda studiului de caz, dupa cum opineaza I. Cerghit, „mijloceste o confruntare directa cu o situatie din viata reala autentica” si are un caracter activ, cu evidente valente euristice, fiind considerata o metoda didactica activa si moderna. 
Profesorul numeste studiul de caz in concordanta cu un continut propus: „rolul indeplinit de massmedia in societate si in formarea opiniei publice” si se respecta cei sase pasi pe care metoda ii presupune:  
I. Prezentarea cadrului general
II. Sesizarea nuantelor cazului si intelegerea necesitatii rezolvarii
III. Studiul cazului
IV. Dezbaterea modului de solutionare
V. Formularea concluziilor
VI. Evaluarea modului de rezolvare a situatiei, cazului  

In prima etapa, elevii urmaresc un clip video despre o situatie in care o stire aparuta intr-un ziar national s-a dovedit a fi falsa in urma verificarii informatiei de catre autoritatile competente.
In calitate de profesor si folosind demersul analogic, incerc sa alcatuiesc un organizator grafic si sa clarific termeni precum: opinie publica, mass-media, sondaj de opinie. De asemenea, pe parcursul celorlalte etape ale metodei folosite se vor dezbate rolul mass-mediei de a informa corect cetatenii si de a
contribui la educarea si formarea opiniei publice.  
Deoarece competenta specifica este 3.1. „Manifestarea disponibilitatii pentru participare civica si pentru exercitarea calitatii de cetatean” si tinand cont ca se urmareste folosirea celor invatate in viata de dupa scoala, voi propune redactarea unui „eseu de 5 minute” in care elevii sa ilustreze importanta materialelor informative din mass-media si modul in care acestea influenteaza formarea opiniei publice.
Atat studiul de caz cat si eseul se vor desfasura pe grupe de elevi.  
Forma de organizare a clasei este activitatea pe grupe de 4 elevi, deoarece le dezvolta inteligenta emotionala si valorifica „pilonii educatiei” ai lui J. Delors. Conform lui D. Goleman, elevii isi cladesc increderea in sine si dezvolta aptitudinile sociale prin aceasta forma de organizare si participare la activitatea didactica.  

Strategia invatarii presupune:
1. Stabilirea obiectivelor, formarea si dezvoltarea competentelor, dezvoltarea spiritului civic, a stimei de sine si increderii.
2. Adaptarea comunicarii grupului tinta: elevii clasei.
3. Alegerea canalelor de comunicare: conversatie euristica, materiale video, comunicarea prin mijloace electronice, dar si traditionale: tabla, caietul.
4. Valorificarea resurselor temporale: activittea descrisa se desfasoara in 40 de minute.  

Demersul didactic pe care l-am propus subliniaza ideea „invatarii exceptionale”: 
„Excelenta in invatare presupune existenta unor demersuri didactice dublu orientate: spre dezvoltarea intelectuala a elevului si spre dezvoltarea lui personala”. (Ken Bain)